INTERVIU PR. ȘTEFAN MADARASI

Originar din Mediaș, a devenit preot pe 21 ianuarie 2017, după încheierea studiilor de teologie la Universitatea Gregoriana din Roma (master) și a Facultății de Teologie Greco-Catolică a Universității „Babeș Bolyai” – filiala Blaj. Pe 12 februarie 2017 a primit în administrare această parohie, fiind succesor Pr. Vasile PÂNCOTAN, primul paroh al acestui loc.

 

Într-un interviu pentru Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, din luna mai 2019, când se împlineau 20 de ani de la sosirea Papei Ioan Paul al II-lea în România, mărturisea:

 

«Ce pot spune ca păstor al locului din anul 2017 este că bisericuței din stațiunea Băile „1 Mai” îi trec pragul an de an sute de români de diferite confesiuni, din țară și străinătate, care se roagă împreună. Acesta cred că este un semn profund al miracolului reconcilierii despre care vorbea Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea în România în 1999, unitate pe care o promovează neîncetat și actualul Suveran Pontif, Papa Francisc. Am primit misiunea acestei biserici cu mare emoție, conștient fiind că este vorba de o pastorație aparte, în mare parte turistică, într-o lume tot mai puțin fondată pe spiritualitate. Am avut însă bucuria să găsesc aici familiile greco-catolice din satul Haieu, credincioșii parohiei care au rezistat încercărilor de credință purtate de perioada mai puțin luminată a Bisericii Române Unite cu Roma Greco Catolice. Alături de aceștia am încercat să conservăm spiritualitatea originală a locului, fiind totodată deschiși către toți pelerinii care ajung în Băile „1 Mai” și nu se gândeau vreodată că intrând în această biserică „își vor încânta sufletul de Frumos și Adevăr” – cum descria Nunțiul Apostolic în România, mons. Miguel Maury Buendia emoția resimțită aici în cadrul unei vizite pastorale în Eparhia de Oradea.»[1]

 

Doi ani mai târziu, după finalizarea casei parohiale și a lucrărilor de renovare a bisericii pe care o păstorește, a oferit mai multe detalii:

 

1. În ce au constat lucrările de renovare ale lăcașului de cult greco-catolic din Băile „1 Mai” derulate la 20 de ani de la zidirea acestei biserici?

 

Lucrările de renovare ale bisericii au început încă din anul 2019, imediat după finalizarea casei parohiale. A fost reînnoit întâi de toate sistemul de încălzire, cel vechi nu reușea să mai ofere un confort termic adecvat, riscând astfel să fie afectat mozaicul, pe care noi îl considerăm o capodoperă artistică și un element distinctiv al acestui lăcaș de cult. Anul 2020, a fost un an de încercare pentru toți, cu noi provocări atât din punct de vedere spiritual cât și din punct de vedere administrativ, fiind nevoiți să sistăm lucrările de renovare începute datorită pandemiei prin care am trecut împreună la nivel global. Anul 2021, a început cu forțe proaspete. În luna februarie a.c., am început lucrările de renovare la fațada exterioară: s-a început cu schimbarea geamurilor, apoi renovarea acoperișului; s-a schimbat țigla, s-a vopsit tabla de pe turnurile Bisericii și s-au schimbat ceasurile devenite nefuncționale, iar apoi exteriorul Bisericii a fost renovat cu tencuială decorativă. În paralel cu lucrărilor exterioare, au început lucrările de reîmprospătare interioară: s-a zugrăvit întreaga Biserică, s-a schimbat mobilierul bisericesc (stranele, băncile și altarele sfinților), iar la final s-a restaurat iconostasul în foiță de aur și două statui vechi, patrimoniu al locului: statuile Sf. Petru și Pavel. La finalul acestor lucrări, în colaborare cu Primăria Comunei Sânmartin, s-a renovat piața din fața Bisericii și curtea. Mulțumim Domnului pentru toate cele ce s-au putut săvârși!

 

2. Care este importanța acestei biserici în comunitatea din Sânmartin?

            Pe lângă dimensiunea spirituală care este cea mai importantă, acest lăcaș de cult cred că are impregnată o puternică importanță culturală și socială. Mozaicul din interiorul Bisericii te înalță prin minuțiozitatea cu care a fost realizat într-o adevărată călătorie biblică și spirituală: de la scena Bunei Vestiri, Nașterea Domnului, Botezul Domnului, Intrarea în Ierusalim a Domnului Isus Cristos, Cina din Emaus, Înălțarea Domnului, Pogorârea Spiritului Sfânt, narate de prezența celor Patru evangheliști, până la Sfânta Treime de pe bolta altarului, Cetele îngerești, Isus Pantocrator sau Preacurata Fecioară Maria Rugătoare (Platytera) care îți îmbrățișează privirea sufletească, gândurile ființei și prezența totală de pe bolta absidei centrale. De asemenea, an de an trec pragul acestei biserici turiști din toate colțurile țării și din străinătate veniți la băile termale din zonă, demonstrându-se astfel că este o parohie turistică și totodată ecumenică, unind în rugăciune acest lăcaș credincioși ai diferitelor confesiuni: ortodocși, catolici, protestanți.

 

3. Cum vă orientați programul spiritual pentru a răspunde nevoilor tuturor credincioșilor care trec pragul acestei biserici?

 

            Fiind vorba de o realitate turistică, în mare parte a anului și în mod special vara, programul spiritual propus este adaptat nevoilor profunde ale turiștilor, care pe parcursul zilei au procedurile specifice zonei pentru tratarea problemelor trupești. În acest sens, programul spiritual al parohiei se desfășoară deseori după-amiaza. Bineînțeles, celebrarea Sfintei Liturghii este dimineața, zilnic, începând cu ora 08.0, iar în duminici și sărbători, pentru turiștii care nu reușesc să ajungă dimineața se celebrează și după amiaza.

 

4. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea… cu ce vă inspiră ca om de comunitate, la 4 ani de când ați fost numit aici paroh? Și totodată, ca  om de familie și suflet tânăr, fost student al Romei. 

 

            Această întrebare îmi aduce aminte de primul meu pelerinaj la Roma, ca seminarist și student teolog. Acolo unde, ajungeam pentru prima dată la mormântul Sf. Ioan Paul al II-lea cuprins de frământări și încercări, pe care cred că fiecare candidat la preoție le are, dar pe lângă acestea și câteva probleme personale. Am îngenunchiat în fața mormântului, și cu lacrimi în ochi i-am încredințat problemele mele, cerându-i să intermedieze ca să le depășesc și să mă întăresc în credință; nu în ultimul rând, l-am rugat să mă însoțească pe drumul la care mă simțeam chemat. Reîntors din Cetatea Eternă, aveam trăirea certă că mă voi întoarce acolo, neștiind atunci că după trei ani acest lucru chiar se va întâmpla: am revenit ca seminarist al Colegiului Pio Romeno din Roma și student la Universitatea Gregoriana din Urbe; terminând perioada de formare, am revenit acasă. Nu doar că pe parcursul acestor ani am simțit prezența Sfântului Papa Ioan Paul al II-lea în viața mea personală, spirituală și de familie, dar într-un mod absolut providențial am ajuns să slujesc în Biserica ridicată în cinstea vizitei Sanctității Sale în România, singura din țară. Pot spune că viața, modelul și mărturia acestui mare Om și Succesor al lui Petru, mă inspiră și mă însoțește mereu, atât în misiunea mea pastorală, cât și de familie; îmi dă curajul de a merge înainte cu speranță, cu bucurie și cu un suflet tânăr, împreună cu soția mea, care îmi este sprijin și ajutor în tot ceea ce fac, bucurându-ne împreună de copilașii noștri care, de altfel, animă viața de zi cu zi viața a acestui loc. Un mesaj al Papei Ioan Paul al II-lea adresat la început de mileniu, pe care îl simțim recurent în viața noastră este acesta: „Dragi tineri, spunând «da» lui Cristos, spuneți «da» fiecărui ideal nobil al vostru. Nu vă fie frică să vă încredeți Lui, El vă va îndruma, vă va da forța de a-L urma în fiecare zi și în orice situație”.

 

5. La final, un gând tuturor celor pe care doriți să îi invitați la evenimentul din 4 septembrie.

 

Un gând de bucurie, de pace și de speranță pe care doresc să îl transmit împreună cu invitația de a participa la eveniment. Bucuria întâlnirii ne ajută să intrăm în comuniune cu Domnul și să ne simțim cu toții frați. Veniți și vedeți cât de bun este Domnul!

M. Caba-Madarasi

 


 

[1] SEMN AL VIZITEI PAPEI IOAN PAUL AL II-LEA ÎN ROMÂNIA, în ‘https://www.egco.ro/2019/05/08/semn-al-vizitei-papei-ioan-paul-al-ii-lea-in-romania/’.