Învățător, cântăreț bisericesc al comunității greco-catolice din Haieu pentru mai bine de 20 de ani, domnul Ioan Antal, astăzi curator, își amintește:
«La început nu eram curator. Numai cântăreț. Din 1993 până în 2001 participam la Sfânta Liturghie greco-catolică săvârșită în bisericuța romano-catolică din stațiune care ne-a fost pusă la dispoziție… eram peste 70 de familii. Au celebrat aici foarte mulți preoți, în special în perioada în care preotul nostru era bolnav. În Haieu – sat greco-catolic din comuna Sânmartin (jud. Bihor) alături de Betfia, Cordău și Cihei – erau oameni cu o credință imutabilă, se rugau mult. Eram familii care rosteam zilnic Rozariul în casă, indiferent de apartenență. Chiar dacă era vorba de familii mixte, era rugăciunea de bază. Când eu eram copil, în sat la noi, în mijlocul bisericii eram pus să rostesc Tatăl Nostru, iar copiii mai mari spuneau Simbolul Credinței. Perioada mai puțin luminoasă a Bisericii greco-catolice din România am traversat-o cu seninătate, deși nu puteam să mergem la biserică. Ne rugam pe ascuns. Personal, îmi amintesc când eram la Școala Pedagogică Mixtă din Oradea și urcam în podul școlii pentru a spune rugăciunile. A rămas mereu în sufletul nostru fundamentul a ceea ce părinții noștri ne-au învățat. Noi ne-am căsătorit clandestin la biserica „Sf. Gheorghe” din Oradea. După Revoluție am frecventat biserica romano-catolică „Sf. Maria” din Oradea. Bucuria noastră cea mai mare a fost să ne reîntâlnim cu credința noastră străveche. Fiind amândoi dascăli, odată cu biserica greco-catolică din Haieu – Băile „1 Mai” putem spune că s-a rescris o pagină întunecată de istorie. Cu toate acestea, am respectat mereu rugăciunile și ne-am păstrat cât am putut religia în care am fost botezați».
Soția dânsului, doamna Cornelia Antal rememorează cum, din 1993:
«Slujba duminicală era celebrată de Pr. Vasile Pâncotan, în restul săptămânii de Pr. Petru Anca… un preot greco-catolic deosebit, care venea prin vânt, prin ploaie, cu bicicleta din Sânmartin pentru a săvârși Liturghia. Pentru 8 ani de zile ne întâlneam în bisericuța pusă la dispoziție de Episcopia romano-catolică. Aceasta, până când am intrat în biserica aceasta, care o vedeți acum: un mare dar de la Dumnezeu, săvârșit prin aportul celui care este George Bologan, pilonul cel mai important. Dânsul a copilărit aici; ne amintim când era copil, apoi ministrant la biserica romano-catolică din Sânmartin.
(…) în 1999-2001 s-a construit noul lăcaș de cult greco-catolic, după ce a fost sfințit locul; un teren aluvionar, etimologic, numele ‘Haieu’ din limba maghiară ‘Hayo’ însemnă chiar a ‘sta pe barcă’, iar Băile „1 Mai” denumită popular ca ‘baia cea bună’. S-a turnat o fundație adâncă pentru biserică. A fost adus ing. constructor Adrian Ambro (†), cu o implicare grandioasă a enoriașului Ciordaș Lazăr din Haieu care a supravegheat permanent lucrările. Prezența acestei biserici în comunitate a fost extraordinar de importantă pentru noi cei de aici. Au fost foarte multe familii la început. Însă cu timpul și vârsta ei s-au dus… comunitatea locală devenind acum mult mai mică. Ne ajută foarte mult să avem biserica aici în loc și să putem veni la toate rânduielile ei. La fel de importantă este pentru turiștii care vin la băi [Băile „1 Mai”] an de an pentru tratament sau concediu, oameni din toată țara. O caracteristică particulară este că au trecut pe aici foarte mulți, chiar foarte mulți preoți. O devoțiune specială a locului este Calea Crucii, Rozariul sau pregătirile de Florii cu mlădițe, de Rusalii cu spice de grâu. Apoi sunt pricesnele locului. Nouă ne-a plăcut întotdeauna să adaptăm pricesnele greco-catolice la mesajul evanghelic al duminicii. (…) După 22 de ani, s-au schimbat multe și noi ne-am schimbat cu siguranță, Biserica s-a schimbat. Au venit foarte multe familii noi în cartierele tinere de aici, dintre care însă foarte puțini frecventează în mod regulat biserica. În plus, rămâne parcă nostalgia pentru cei care nu au revenit la cultul din care făceau parte. Cred că tinerii de astăzi nu știu încă ce înseamnă să fii cu adevărat alături de Dumnezeu. Ne dăm seama că fără El nu există scăpare, fără El nu putem merge înainte.
Peste alte două decenii, le transmitem tuturor să nu renunțe la credința primită niciodată, să se trezească în fiecare zi cu recunoștință și să-și facă timp, cel puțin câteva minute, pentru o decadă de Rozariu! Să știe că Dumnezeu există și în bucurie și în durere. Preoților, pentru care ne rugăm în mod special zi de zi, le dorim să aibă Har, răbdare și stăruința credinței în Dumnezeu: căci fără El nimic nu există cu adevărat!”»
Lăudat să fie Isus și Sfânta Fecioară Maria!